Qué te dice uno de tus más queridos
muertos, el muerto más amado
cuando la conciencia te deja soñarlo:

“Querido, aquel día en el que el sol de noviembre
era cálido como un cadáver fresco
y yo me moría en tus brazos

no me imaginaba que aquí
donde todo está espantosamente bien,
hay un aire fuerte como el vodka, te tiemblan las piernas,

te araña el estómago, tanto que te espero
cada día más destruido,
más borracho, más desfallecido.

Tú no tengas prisa, ocúpate de vivir,
yo aquí saldré adelante
hasta que vengas tú–

como la sopa agria tras la dulce borrachera,
como el yogurt sobre el hígado con esteatosis,
como la glucosa en las venas maceradas.

Incluso aunque el aire de aquí me vuelva cirrótico
no tengas prisa, que aquí ya no tengo donde morir.
Creo. Así que vive tu felicidad,

te comeré con los ojos cuando vengas,
no me llegará ni para una muela, cierto,
y me estrecharás, como entonces, en brazos

bajo el sol cálido de aquí,
y puede que esta vez me recupere,
que tu abrazo de muerto fresco

me penetre como una inyección de adrenalina
en el corazón. Estate vivo, estate feliz de tu vida viva,
por ridículo que suene esto.”

Aquí te levantas con las mejillas ardientes y el cerebro
empañado en la cazoleta del cráneo como una patata caliente,
mucho tiempo hervida para una mesa pobre.

Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,
când te lasă inima să-l visezi :

“Dragule, în ziua aia când soarele de noiembrie
era călduţ ca un cadavru proaspăt
şi eu îţi muream în braţe

nu-mi închipuiam că aici,
unde totu-i înfricoşător de bine,
e un aer tare ca votca, îţi taie genunchii

şi-ţi râcâie stomacul, încât te aştept
cu fiecare zi tot mai zdrenţuit,
mai matolit, mai lihnit.

Tu nu te grăbi, vezi-ţi de trăitul tău,
eu o duc aici pe picioare
până o să vii tu –

ca ciorba acră după beţia dulce,
ca iaurtul peste ficatul cu steatoză,
ca glucoza în venele macerate.

Chiar dacă aerul de aici mă face cirotic,
nu te grăbi, de aici n-am unde să mai mor.
Cred. Aşa că trăieşte-ţi fericirea,

o să te mănânc din ochi când o să vii,
n-o să-mi ajungi nici pe o măsea, ce-i drept,
însă o să mă ţii, ca atunci, în braţe

sub soarele călduţ de aici,
şi poate că de data asta o să-mi revin,
îmbrăţişarea ta de mort proaspăt

o să-mi pătrundă ca o injecţie cu adrenalină
în inimă. Fii deci viu, fii fericit de viaţa ta vie,
oricât de ridicolă-i chestia asta.”

Aici te trezeşti cu obrajii arzând şi creierul
aburind în crăticioara craniului ca un cartof fierbinte,
fiert îndelung pentru o masă săracă.